DINCOLO DE ÎNTUNERIC

Afis DINCOLO DE ÎNTUNERIC
Titlu original: RED LIGHTS
Titlu română: DINCOLO DE ÎNTUNERIC
Premiera in Romania: 2012-11-30
Premiera internationala: 2012-07-13
Gen: Thriller
Scenariu: RODRIGO CORTES
Regie: RODRIGO CORTES
Cu: Cillian Murphy, Sigourney Weaver, Robert De Niro, Elizabeth Olsen, Joely Richardson, Toby Jones
Distribuitor: Prorom

Sinopsis

În thrillerul DINCOLO DE ÎNTUNERIC un cuplu de investigatori ai fenomenelor paranormale trebuie să facă faţă celei mai mari încercări din cariera lor când pornesc acţiunea de a-l discredita pe unul din cei mai puternici şi mai misterioşi indivizi cu puteri paranormale. Regia acestui film provocator şi original îi aparţine regizorului şi scenaristului Rodrigo Cortés (Buried).

Dr. Margaret Matheson (Sigourney Weaver) şi partenerul ei, Tom Buckley (Cillian Murphy), sunt cei mai prestigioşi investigatori de fenomene paranormale. Sceptici profesionişti, aceştia au demascat nenumăraţi cititori în gânduri, vânători de fantome, vindecători prin credinţă şi alţii ca ei, detectând ceea ce Matheson numeşte “luminile roşii”, adică indiciile subtile ale trucurilo din spatele acestor fenomene aşa-zis paranormale.

Dar, când legendarul medium Simon Silver (Robert De Niro), orb, iese din nou la rampă după o absenţă de 30 de ani, Matheson, adversara sa de temut de pe vremuri, îl avertizează pe Buckley să nu se amestece. Bănuind că Silver a fost implicat în moartea unuia din cei mai aprigi critici ai săi cu treizeci de ani în urmă, aceasta consideră că e un individ prea periculos ca să fie atacat.

Dar Buckley rămâne pe poziţii şi e hotărât să-l discrediteze pe Silver, care are un succes enorm la public, fiind convins că astfel îşi cimentează reputaţia şi îi asigură partenerei sale finanţarea pe mulţi ani de acum înainte. Devenind din ce în ce mai obsedat de misiunea lui, Buckley o cooptează şi pe Sally (Elizabeth Olsen), cea mai bună studentă a sa. Împreună, aceştia desfăşoară un arsenal impresionat de tehnologie de ultimă oră pentru a dezvălui secretul din spatele abilităţilor lui Silver. Dar, cum se apropie mai mult de Silver, puterile sale par să sporească, făcândul pe Buckley să-şi pună sub semnul întrebării propriile convingeri. Ştiinţa intră în coliziune cu supranaturalul, iar concluziile la care ajung investigatorii care caută adevărul vor fi cel puţin şocante…

Alte filme