BLUE JASMINE
Sinopsis
După ce totul se prăbuşeşte în jurul ei, inclusiv mariajul cu afaceristul bogat Hal (Alec Baldwin), eleganta Jasmine (Cate Blanchett), membră a înaltei societăţi din New York se mută cu sora ei, Ginger (Sally Hawkins), în modestul apartament al acestei din San Francisco, pentru a încerca să-şi pună viaţa în ordine.
Jasmine ajunge la San Francisco într-o stare psihică fragilă, cu mintea tulburată de cocktailul zilnic de antidepresive. Deşi îşi poate păstra, încă, aparenţa aristocratică, Jasmine e un dezastru emoţional, lipsindu-i, în plus, capacitatea de a-şi asigura singură traiul.
Nu-l suportă de iubitul lui Ginger, Chili (Bobby Cannavale), pe care îl consideră tot un “ratat”, ca pe şi fostul soţ al acesteia, Augie (Andrew Dice Clay). Ginger îşi dă seama că sora ei trece prin momente grele, aşa că o sfătuieşte să înceapă o carieră în designul interior, intuind bine că Jasmine n-o să considere că e sub demintatea ei. Dar până atunci, Jasmine acceptă fără entuziasm să lucreze ca recepţionistă în cabinetul unui dentist, unde şefului ei, dr. Flicker (Michael Stuhlbarg), i se aprind călcâiele după ea. Convinsă că, poate, sora ei are dreptate când îi spune că are gusturi proaste la bărbaţi, Ginger începe să se vadă cu Al (Louis C.K.), un inginer de sunet pe care îl consideră un pas înainte faţă de Chili. La rândul său, Jasmine începe să creadă că şi pentru ea există o speranţă când îl întâlneşte pe Dwight (Peter Skarsgaard), un diplomat care se îndrăgosteşte imediat de frumuseţea şi stilul ei sofisticat. Defectul lui Jasmine este acela că se preţuieşte pe sine numai în raport de felul în care o văd ceilalţi, rămânând, în acelaşi timp, oarbă la ceea ce se petrece cu adevărat în jurul ei. Interpretată delicat de Cate Blanchett, Jasmine ne trezeşte compasiunea pentru că este ea însăşi instrumentul involuntar al propriei decăderi.
Noua dramedie a lui Woody Alley, BLUE JASMINE, este o poveste despre consecinţele nefericite cu care se confruntă cei care îşi întorc privirea de la realitatea din jurul lor şi refuză să vadă adevărul.