THE RUM DIARY

Afis THE RUM DIARY
Titlu original: THE RUM DIARY
Titlu română: THE RUM DIARY
Premiera in Romania: 2011-11-25
Premiera internationala: 2011-10-28
Gen: Aventuri/Drama
Scenariu: Bruce Robinson
Regie: Bruce Robinson
Cu: Johnny Depp, Aaron Eckhart, Amber Heard, Michael Rispoli, Richard Jenkins, Giovanni Ribisi
Distribuitor: Prorom

Sinopsis

Porto Rico, 1960. PAUL KEMP (Johnny Depp), un scriitor care încă se luptă să-şi găsească un drum, acceptă o slujbă la un ziar de mâna a doua din San Juan. Şeful său, LOTTERMAN (Richard Jenkins) îl pune să scrie horoscoape, să redacteze articolele altora şi să scrie despre lucruri fără importanţă. Kemp se împrieteneşte cu un coleg, SALA (Michael Rispoli), care îl introduce în atmosfera locului. Împreună, cei doi încep să bea copios, iar Kemp ajunge să se mute cu acesta după ce cheltuielile cu hotelul ameninţă să-l aducă în sapă de lemn din cauza minibarului şi a telefoanelor internaţionale.

Pentru unul din articolele pe care le are de scris Kemp face cunoştinţă cu HAL SANDERSON (Aaron Eckhart), un om de afaceri putred de bogat. Acesta care îl invită la luxoasa sa vilă de pe malul mării, unde Kemp o cunoaşte pe superba logodnică a acestuia, CHENAULT (Amber Heard), cea mai frumoasă femeie pe care a văzut-o vreodată în viaţa lui. Atras acum de frumuseţea acesteia, Kemp acceptă să se întoarcă pe domeniul lui Sanderson pentru ca acesta, împreună cu asociaţii lui, să-i facă o propunere de afacere de nerefuzat. Aceştia plănuiesc să construiască hoteluri şi apartamente de lux pe o insulă învecinată, şi au nevoie de Kemp ca să scrie broşura de prezentare a proiectului, dar şi să “planteze” articole laudative în presă. La început, Kemp ezită să se implice, dar, după o noapte de băut cu Sala şi o ciocnire cu interlopii locali răneşte accidental un poliţist şi e aruncat în închisoare cu tot cu amicul său. Sanderson e cel care-i scoate de acolo pe cauţiune, aşa că acum Kemp nu are altă ieşire decât să accepte să lucreze pentru el.

Însă, după o noapte în care frumoasa Chenault ba mult prea mult şi provoacă un scandal monstruos într-un club unde fuseseră duşi de Kemp, Sanderson îi lasă baltă şi pleacă în larg. Chenault dispare doar pentru a reapărea a doua zi la uşa lui, plânsă şi răvăşită fiindcă Sanderson îi dăduse papucii. Ca şi cum nu era de ajuns, ziarul la care lucra Kemp dă faliment, iar Lotterman dispare şi el. De-aici lucrurile nu o pot lua decât în jos: Sanderson îşi retrage cauţiunea, aşa că jurnalistul e acum şi fără job, şi riscă să fi arestat din nou în orice moment. Măcar a rămas cu fata, sau cel puţin aşa crede el. După o noapte pasională de amor, Chenault se întoarce la New York, lăsând în urmă doar un bileţel.

Kemp şi Sala îşi dau seama că ar fi timpul să fugă şi ei, mai întâi vor să demaşte în ziar înşelătoria cu construcţia staţiunii de lux. Pentru a face rost de bani ca să plătească tipografia, împrumută un cocoş de lupte cu care reuşesc să strângă o grămadă de bani. Dar când se întorc la sediul ziarului, găsesc totul încuiat de către noii proprietari. S-a sfârşit. Cei doi prieteni trebuie să se despartă. Îşi împart banii frăţeşte, îşi spun adio, iar Kemp dispare în întunericul nopţii cu o barcă furată.

Alte filme