
Ce se întâmplă dacă o noapte haotică ajunge să fie cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat vreodată?
În această vară, Will Gluck, regizorul filmelor Anyone but You și Easy A, readuce pe marele ecran comedia romantică modernă cu un film original, plin de umor și romantism, despre căutarea iubirii în cea mai puțin romantică noapte din an.
Nominalizata la Oscar® Monica Barbaro (A Complete Unknown, Top Gun: Maverick) și nominalizatul la BAFTA Callum Turner (Masters of the Air, seria Fantastic Beasts) îi interpretează pe Allie și Owen, doi necunoscuți lipsiți de noroc în dragoste, care se întâlnesc într-o versiune ficțională a orașului New York, în singura noapte din an în care persoanele singure au voie să facă sex.
Proaspăt părăsit, Owen, și romantica incurabilă Allie par să fie singurii oameni singuri din oraș care își doresc mai mult decât o aventură de o noapte. Între ei se aprinde imediat o scânteie, însă o serie de încurcături și întâmplări neprevăzute îi țin departe unul de celălalt. În timp ce aleargă prin oraș, când unul spre celălalt, când în direcții opuse, s-ar putea să descopere că ceea ce își doresc cel mai mult este mai aproape decât cred.
Distribuția impresionantă îi mai include pe Maya Hawke (Stranger Things), Julia Fox (Uncut Gems), artista indie-pop King Princess (Nine Perfect Strangers), Ben Marshall (Saturday Night Live), Ziwe (Baited with Ziwe), precum și pe legendarii Molly Ringwald și LeVar Burton.
AVENTURĂ DE O NOAPTE este regizat și produs de Will Gluck, după un scenariu de Travis Braun. Filmul este produs de Will Gluck, prin compania sa Olive Bridge Entertainment, împreună cu Jacqueline Monetta, vicepreședintă Olive Bridge și producătoare executivă a filmului Anyone but You.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.